top of page

Cine sunt?

Ciprian Vătășescu, fondatorul blogului "Biblia și Banii", un blog ce își propune să ajute un număr cât mai mare de creștini să devină buni administratori ai banilor pe care Dumnezeu ni i-a încredințat pentru o perioadă.

Prin anii 2017-2018 mi-am venit în fire și am realizat că am risipit foarte mult din ceea ce am primit de la Dumnezeu. Apoi, am început să acumulez cunoștințe din lumea laică despre chestiuni financiare pentru că printre creștini sunt destul de rari oamenii care te pot ajuta (sau cel puțin eu nu prea i-am întâlnit).

Am văzut rezultate impresionante pe plan financiar. Am studiat Biblia și am observat că multe din principiile financiare promovate de diverși educatori financiari au de fapt în spate principii biblice. Cu toate acestea, există câteva diferențe majore de perspectivă între cele două lumi ( lumea creștină și lumea laică).

Ce înseamnă consiliere financiară biblică?

Un consilier financiar biblic (în opinia mea) este acela care se folosește de cunoștințele și experiența acumulată în domeniul financiar și de o perspectivă biblică pentru a oferi informații despre cum poți deveni dintr-un fiu risipitor un bun administrator al resurselor primite de la Dumnezeu.

"Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari." - Luca 16:10

Ești un fiu risipitor și vrei să devii un administrator înțelept al resurselor financiare? Și eu am fost în acest punct în anul 2018, de aceea cred că te pot ajuta în acest proces.

Cui mă adresez?

Prin serviciul de consiliere financiară biblică 1v1 mă adresez persoanelor care:

- au datorii și vor să le achite cât mai eficient și rapid

- nu au economii, dar vor să economisească pentru a-și atinge obiectivele financiare

- au cheltuielile mai mari decât veniturile

- deși au venituri mai mari decât cheltuieli, nu reușesc să pună nimic deoparte

- își doresc să fie mai organizați cu finanțele personale

- vor să își facă un plan financiar

- vor să își seteze obiective financiare realiste

Ce mă recomandă?

De-a lungul anilor, am acumulat foarte multe cunoștințe financiare pe care le-am aplicat în viața personală și am văzut rezultate uimitoare. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru acestea și îmi doresc să fiu de folos și altora prin împărtășirea informațiile acumulate și prin susținerea oferită pentru a îmbunătăți acest aspect al vieții (unul care este foarte important și ne afectează toate celelalte arii ale vieții noastre).

Am scris 23 de articole gratuite pe blogul "Biblia și Banii" și am avut discuții private cu mai multe persoane pe care le-am ajutat să își organizeze mai bine finanțele personale dintr-o perspectivă biblică. Voi continua să creez materiale gratuite (articole + posibil resurse audio/video).

Pentru că timpul meu este limitat și am observat că oamenii depun mai mult efort ca să își îmbunătățească situația financiară atunci când plătesc pentru un astfel de serviciu comparativ cu momentul în care primesc informația gratuit, am decis să creez acest serviciu de consiliere financiară biblică 1 la 1 contra-cost. 

Cum decurge o întâlnire de consiliere financiară biblică?

O să ne uităm în primul rând la credințele limitative pe care le ai legate de bani - acelea pe care ți le-ai însușit de-a lungul anilor de la părinți, rude, apropiați, prieteni, profesori, anturaj etc. - le vom compara cu ce spune Biblia despre ele și te voi ajuta să îți schimbi mentalitatea cu privire la bani în conformitate cu Scriptura.

Acesta este cel mai important aspect și voi insista foarte mult aici pentru că aceasta este baza pe care se construiește o gestionare mai bună a banilor în conformitate cu principiile din Cuvântul lui Dumnezeu. Este imperios necesară în primul rând o înnoire a minții, a mentalității cu privire la bani și posesiuni materiale.

Apoi, vom merge spre lucruri mai concrete încercând să răspunde la întrebări precum:

 

Cum poți optimiza cheltuielile pentru a evita risipa?

Cum poți crește veniturile?

Cum poți economisi constant?   

Cum poți face primul buget și apoi să faci din asta un obicei lunar?

Cum poți achita datoriile?

Cum poți dărui cu generozitate?

Cum poți alcătui un plan financiar?

Cum să îți setezi obiective financiar realiste?

Care este procesul pe care trebuie să-l parcurgi pentru a le atinge?

Bineînțeles, abordarea va rămâne aceeași: o perspectivă biblică asupra finanțelor personale. Aici, motivația joacă un rol important pentru că metodele de economisire, de achitarea a datoriile, de investiții sunt aceleași pentru toată lumea (creștini și non-creștini).

În cadrul întâlnirilor de consiliere financiară biblică nu o să-ți ofer sfaturi financiare, ci mai degrabă o să fiu un ajutor în acest proces prin care te ajut să găsești cele mai bune soluții pentru problemele tale. Eu îți ofer din cunoștințele și experiența mea, urmând ca tu să alegi ce ți se potrivește cel mai bine nevoilor tale.

Prețul unei astfel de ședințe este de £30 pentru 50 de minute de apel audio/video (în funție de preferințele tale). Dacă îți dorești o ședință de consiliere financiară biblică, o poți achiziționa accesând butonul de mai jos. 👇 

Vrei să transformi haosul financiar într-o bună administrare a banilor? 😁

Ești și tu un fiu risipitor, dar vrei să devii un bun administrator?
Vino în comunitatea "Biblia și Banii" abonându-te la newsletter

Felicitări! Acum ești și tu parte a comunității "Biblia și Banii" . Vei primi o notificare pe email de fiecare dată când adaug conținut nou pe site și nu numai. În plus, vei beneficia de resurse exclusiv dedicate abonaților. Mulțumesc pentru încrederea acordată!

  • Facebook Black Round
bottom of page