top of page

Banii și responsabilitatea



Când vorbim despre responsabilitatea pe care o avem în legătură cu banii, Scriptura are foarte multe de spus. Dacă ești un creștin autentic, atunci Cuvântul lui Dumnezeu este (ar trebui să fie) cea mai importantă resursă după care îți ghidezi viața și, implicit, felul în care gestionezi banii.


Iată câteva aspecte foarte importante pe care le-am extras din Biblie cu privire la bani și la responsabilitatea pe care o ai:


1.  Să recunoști că Dumnezeu e Proprietarul


"Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!"

Psalmul 24:1


Acest punct este vital. Și nu mă refer doar la o cunoștință teoretică a faptului că Dumnezeu este Proprietarul tuturor lucrurilor, ci la o aplicare practică a acestui concept. Aceasta se reflectă prin felul în care ne raportăm la bani.


Una e să crezi că sunt banii tăi din care dai zeciuiala sau partea Domnului (fiecare după propria încredințare și înțelegere asupra acestui subiect) și apoi cu restul poți să faci ce vrei, și alta e să crezi că toți banii sunt primiți de la Dumnezeu și tu ești responsabil de felul în care îi administrezi.


Tu Îl onorezi pe Dumnezeu prin felul în care te raportezi la bani? Te consideri proprietar sau administrator al banilor? Iată aici un articol pe care l-am scris în urmă cu aproape un an pe această temă: https://www.bibliasibanii.com/post/proprietar-sau-administrator-al-banilor


2. Să fii mulțumitor cu ce ai primit


1 Tesaloniceni 5:18 “Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Hristos Isus, cu privire la voi.”


Mulțumirea este parte integrantă din viața creștinului practicant. Nu poți să fii născut din nou și să fii nemulțumit de toate lucrurile sau să te plângi de toate lucrurile.


Recunoaște-l pe Dumnezeu în toate căile tale și El îți va netezi cărările. Fă din asta un mod de viață. Caută tot timpul să găsești motive pentru care să fii recunoscător și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru așa de multe binecuvântări pe care le-a revărsat peste tine de când te-ai născut și până acum.


Iar pentru că pe acest blog vorbim despre bani, mulțumește-i lui Dumnezeu pentru salariul pe care îl ai, pentru bonusul pe care l-ai primit, pentru venitul tău din investiții, etc. Recunoaște că El ți-a dat sănătate și pricipere ca să poți câștiga bani. Nihil Sine Deo! (Nimic fără Dumnezeu)


3. Administrează banii cu înțelepciune


Poate până acum nu te-ai gândit că există o legătură între lumea materială și lumea spirituală, dar Biblia vorbește despre acest subiect. Dacă te interesează o perspectivă biblică asupra acestui subiect, găsești mai multe informații aici:


Pilda talanților este sugestivă în acest sens. Nu primim toți același număr de talanți, însă toți avem responsabilitatea să îi punem în negoț. Să fim buni ispravnici. Eu am fost un fiu risipitor, dar prin harul Său am devenit un bun ispravnic. Tu ce faci cu talanții pe care i-ai primit? Chiar dacă ai primit doar un talant, nu-l îngropa, ci pune-l în negoț.


4. Ai grijă la iubirea și lăcomia de bani!


Biblia avertizează cu privire la aceste două mari pericole: iubirea și lăcomia de bani.


1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de dureri.”


Luca 12:15: „Fiți cu ochii în patru și păziți-vă de orice fel de lăcomie; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.”


Viața nu trebuie să fie centrată pe acumularea de bogății. Nu acesta trebuie să fie scopul meu în viață. Scopul meu este să fac voia Sa, să-l glorific pe Dumnezeu prin ceea ce sunt și să-L slujesc cu devotament. Care este scopul tău?


5. Fii generos.


O vorbă din folcor spune cam așa: "foaie verde, de dai, n-ai / ia nu da, să vezi cum ai." Biblia însă vorbește fix de oposul acestei afirmații: Dați, și vi se va da.


"Pe fiecare să-l dea așa cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, pe acela îl iubește Dumnezeu.”


Dumnezeu îmi cunoaște inima. El știe motivația pe care o am atunci când dăruiesc. Dacă fac lucrul acesta cu o inimă sinceră, Dumnezeu mă va răsplăti conform promisiunii Lui:


Proverbe 19:17: „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea.”


6. Încrede-te că Dumnezeu poartă de grijă


Providența lui Dumnezeu este un subiect care străbate întreaga Scriptură ca un fir roșu. Se poate observa încă de la creație cum El a purta de grijă primilor oameni, poporului ales, iar mai apoi, Bisericii.


Matei 6:31-33: „Nu vă îngrijorați dar, zicând: ‘Ce vom mânca? Sau ce vom bea? Sau cu ce ne vom îmbrăca?’... Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”


Unul din Numele lui Dumnezeu este Iehova-Ire folosit în contextul în care Dumnezeu a purtat de grijă cu privire la animalul de jertfă (berbec) care să-l înlocuiască pe fiul lui Avraam, Isaac.


Dumnezeu este același ieri, azi și în veci. Același Dumnezeu care ți-a purtat de grijă până acum, o va face și de acum înainte. Tot ce trebuie noi să facem este să stăm în planul Lui, făcând voia Sa.


7. Fii integru (ce faci atunci când nu te vede șefu'?)


O să închei acest articol cu un lucru la care am meditat recent. Am citit un pasaj din 2 Împărați 22:1-7. Te invit să-l citești și tu înainte de a parcurge finalul acestui articol. Împăratul Iosia a pus să strângă argintul adus în Casa Domnului și să fie dat meșterilor care lucrau la restaurarea Templului.


Iosia încheie mesajul său cu aceste cuvinte: "Să nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit." Fabulos! Oare oamenii din jurul meu pot să spună același lucru despre mine? Cei din jurul tău pot spune asta despre tine?

Știu că pot să îi dau 10,000 de euro lui "X" ca să cumpere materiale de construcții și el va cumpăra fix ce trebuie, cât trebuie și va face o treabă bună pentru că lucrează cinstit?


Dacă nu suntem credincioși în lucrurile mici, nu putem fi nici în cele mari.

Suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu și pentru felul în care câștigăm, cheltuim și administrăm bani pentru că Biblia vorbește despre subiectul acesta.


Dar ce frumos ar fi să lucrăm cinstit și atunci când nu suntem supravegheați de oameni. Atunci când ni se dă o slujbă, să se spună despre noi: "I-am dat slujba lui "X". Pot să plec în concediu liniștit și știu că va face o treabă excelentă."


Ce se cere de la ispravnic este ca să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. Eu îmi doresc să aud aceste cuvinte la sfârșit: "Bine rob bun și credincios." Nu vrei și tu același lucru?



Surse:

Biblia



 
 
 

Comentarios


Ești și tu un fiu risipitor, dar vrei să devii un bun administrator?
Vino în comunitatea "Biblia și Banii" abonându-te la newsletter

Felicitări! Acum ești și tu parte a comunității "Biblia și Banii" . Vei primi o notificare pe email de fiecare dată când adaug conținut nou pe site și nu numai. În plus, vei beneficia de resurse exclusiv dedicate abonaților. Mulțumesc pentru încrederea acordată!

  • Facebook Black Round
bottom of page