top of page

Baza economiei: TRANZACȚIILE



Deși economia este foarte complexă, voi încerca prin intermediul acestui articol să explic cum funcționează ea în termeni cât mai simpli. Este ca un sistem mecanic compus din câteva elemente și o mulțime de tranzacții care se repetă continuu în fiecare zi.


Tranzacțiile sunt conduse mai presus de orice de natura umană (frică, lăcomie, entuziasm, stres, nevoia de validare, etc.) și pun în mișcare cele 3 mari forțe care conduc economia:


  1. Creșterea productivității 📈

  2. Datoria pe termen scurt 💳

  3. Datoria pe termen lung 🏦


Ce este o tranzacție?


O tranzacție constă într-un CUMPĂRĂTOR care oferă bani💰 sau credit 💳 unui VÂNZĂTOR primind de la acesta un produs 🚘, un serviciu 🚚 sau un activ financiar 🪙 - de exemplu investiții în titluri de stat, pensii private, investiții la bursă, investiții imobiliare, șamd.


Totalitatea banilor cheltuiți în numerar împreună cu banii proveniți din credite (împrumutați de la bancă sau de la alte instituții financiare) reprezintă cheltuielile totale ale unei economii.


Totalitatea bunurilor, serviciilor și activelor financiare care au fost vândute în schimbul numerarului sau a banilor obținuți din credite (cheltuielile totale) reprezintă cantitatea totală vândută.


Dacă împărțim cheltuielile totale la cantitatea totală vândută obținem prețul. Asta este o tranzacție. Toate ciclurile economice și toate forțele care conduc economia sunt influențate de această cea mai mică parte dintr-o economie.


Deci, dacă putem înțelege cea mai mică parte dintr-o economie (microeconomia), putem înțelege cum funcționează economia în întregime (macroeconomia).


Delivery of a product

Ce este o piață?


O piață este formată din toți cumpărătorii și toți vânzătorii tranzacționând același lucru. Câteva exemple:


  • piața de mașini este locul în care se întâlnesc toți vânzătorii și cumpărătorii de mașini;

  • piața de cafea este locul în care se întâlnesc toți vânzătorii și cumpărătorii de cafea;

  • piața de capital este locul în care se întâlnesc toți vânzătorii și cumpărătorii de active financiare.


Și exemplele pot continua. Există câte o piață pentru fiecare dintre bunurile, serviciile sau activele financiare pe care noi le cumpărăm, iar economia constă în toate tranzacțiile care au loc în toate piețele.


Oameni, afaceri, guverne, bănci - toate se angajează în tranzacții exact așa cum le-am descris mai sus. Schimbă bani sau credit pentru bunuri, servicii sau active financiare.


Cel mai mare cumpărător și vânzător este GUVERNUL, care este format din 2 părți:

  1. Un guvern central care colectează taxe și impozite și cheltuie bani.

  2. O bancă centrală care controlează suma de bani și credit din economie. Face acest lucru prin intermediul ratelor dobânzii și tipărirea banilor. Din acest motiv, banca centrală este un jucător important în ceea ce privește CREDITUL.



Ce este creditul?


CREDITUL este cea mai importantă parte din economie. În același fel în care cumpărătorii și vânzătorii se întâlnesc pentru a face tranzacții, tot așa fac și creditorii (cei care oferă un împrumut) și debitorii (cei care iau un împrumut).


Creditorii vor de obicei să obțină mai mulți bani folosind banii pe care îi au deja, iar debitorii de obicei vor să-și cumpere ceva ce nu-și pot permite (o casă, o mașină) sau vor să investească într-o afacere (de exemplu iau un credit pentru a-și cumpăra un tractor cu scopul de a dezvolta o afacere în agricultură).


CREDITUL îi poate ajute pe creditori și pe debitori să obțină ceea ce vor. Cei care se împrumută (debitorii) promit să plătească creditorilor suma pe care au împrumutat-o numită principal + o sumă suplimentară numită dobândă.


Aici intervine BANCA CENTRALĂ. Când ratele dobânzii sunt ridicate de către banca centrală, există mai puține împrumuturi deoarce e scump să te împrumuți, dobânda fiind mare. Când ratele sunt mici, există mai multe împrumuturi, deoarece e ieftin să te împrumuți, dobânda pe care va trebui să o returnezi pe lângă principal fiind foarte mică.


Când debitorii promit să ramburseze ( să dea înapoi banii pe care i-au împrumutat + dobânda aferentă ) și creditorii acceptă, CREDITUL este creat. Creditul înseamnă datorie. Datoria este un activ pentru bancă sau instituția de la care te împrumuți ( îi bagă bani în buzunar în viitor ) și un pasiv pentru tine în calitate de cumpărător ( îți scoate bani din buzunar în viitor ).



În viitor, când datornicul achită principalul + dobânda, activul și pasivul dispar, iar tranzacția este finalizată. De ce este CREDITUL atât de important? Pentru că atunci când o persoană / o afacere se împrumută poate să-și crească cheltuielile. Iar cheltuirea banilor este motorul care conduce economia.


Fiecare ban pe care tu îl cheltui, este câștigat de către altcineva. Fiecare ban pe care tu îl câștigi, este cheltuit de altcineva. Așa că atunci când tu cheltui mai mult, altcineva câștigă mai mult.


Când veniturile unei persoane cresc, creditorii (băncile) sunt mai dispuși să-i ofere împrumut, pentru că acum este mai de încredere pentru a primi un credit ( are un credit score mai mare ).


Un datornic de încredere are două lucruri: abilitatea de a rambursa creditul + garanția (care poate fi o casă, o mașină, sau orice altceva). Având mai mulți bani în raport cu datoriile sale, îi crește abilitatea de a rambursa creditul. În cazul în care nu poate plăti, are active valoroase cu care a girat la bancă (garanția) care pot fi vândute. Lucrul acesta îi face pe creditori să se simtă mai confortabili acordându-le împrumut unor astfel de oameni sau organizații.


Așadar, creșterea veniturilor conduce la creșterea împrumuturilor, care la rândul său conduce la creșterea cheltuielilor. Și din moment ce cheltuielile unei persoane sunt veniturile altei persoane, aceasta conduce la și mai multe împrumuturi șamd. Acest model de auto-consolidare duce la creștere economică și este motivul pentru care economia funcționează în cicluri.


Într-o tranzacție cu numerar, trebuie să oferi bani pentru a obține ceva și cât de mult obții depinde de cât de mult produci. De-a lungul timpului s-a observat că creșterea cunoștințelor acumulate crește nivelul nostru de trai. Numim aceasta creșterea productivității.


Cei care sunt creativi și harnici își cresc nivelul de trai mai rapid decât cei care se complac în starea în care se află și sunt leneși. Aceasta nu e neapărat valabil pe termen scurt. Creșterea productivității contează cel mai mult pe termen lung deoarece aceasta nu fluctuează foarte mult.


Creditul contează cel mai mult pe termen scurt. Datoria fluctuează și ne permite să consumăm mai mult decât producem atunci când dobândim creditul și ne obligă să consumăm mai puțin decât producem atunci când îl rambursăm.


Sunt 2 tipuri de cicluri economice: unul care durează în medie între 8-10 ani, iar celălalt durează într 75-100 ani. În timp ce majoritatea oamenilor simt aceste variații ale datoriei, de obicei nu le consideră cicluri pentru că nu văd imaginea de ansamblu. Ei observă ce se întâmplă în fiecare zi sau săptămână, dar nu văd imaginea pe termen lung.


Așadar, acum te invit să faci un pas înapoi și să vedem cum acționează aceste 3 forțe care conduc economia. Pentru început, hai să ne imaginăm o economie în care nu poți să te împrumuți, ci cheltui doar cât produci.




Într-o astfel de economie, singurul mod prin care îți poți crește cheltuielile este să îți crești venitul, ceea ce înseamnă că trebuie să fii mai productiv și să muncești mai mult. Productivitatea crescută este singura cale de creștere.


Întrucât cheltuielile tale sunt veniturile altei persoane, economia crește de fiecare dată când tu sau oricine altcineva este mai productiv. Dacă urmărim tranzacțiile, vedem o linie ascendentă precum linia de creștere a productivității.


Dar pentru că împrumutăm, avem cicluri economice. Și aceasta se întâmplă nu pentru că avem ceva legi sau reglementări în acest sens, ci pentru că așa funcționează creditul și natura umană.


Gândește-te la împrumut ca la un simplu mod de a atrage cheltuielile înainte de a produce venitul necesar pentru a acoperi aceste cheltuieli. Pentru a cumpăra ceva ce nu-ți permiți, trebuie să cheltui mai mult decât produci în prezent.


Asta înseamnă că tu te împrumuți de la tine (cel din viitor). Făcând asta, creezi un timp în viitor în care tu va trebui să returnezi suma împrumutată (principalul) + dobânda aferentă. Iar pentru aceasta va trebui ca să consumi mai puțin decât produci în viitor ca să poți achita creditul. Și așa se formează ciclurile.


Practic, oricând eu sau tu ne împrumutăm, se crează un ciclu. Aceasta este valabil la nivel individual, dar și pentru economie la modul general. De aceea, înțelegerea creditului este vitală pentru a înțelege cum funcționează economia.


Numerarul este diferit de credit. Cu banii poți achita contravaloarea produsului/serviciului respectiv. De exemplu, când cumperi o mașină de la un dealer auto sau de la o persoană fizică și o achiți cu numerar, tranzacție se finalizează în momentul în care vânzătorul a primit banii, iar tu ai primit mașina.


Dar când faci un împrumut pentru a cumpăra o mașină, tu promiți că în viitor vei plăti ratele. Împreună cu vânzătorul mașinii, tu ai creat o datorie. Datoria este un activ pentru vânzător ( îi bagă bani în buzunar în viitor ) și un pasiv pentru tine în calitate de cumpărător ( îți scoate bani din buzunar în viitor).


În momentul în care tu achiți toate ratele, activul și pasivul dispar, datoria este ștearsă, iar tranzacția este finalizată.


Un scurt rezumat:


Într-o economie fără credit, singura modalitate de a-ți crește veniturile este să produci mai mult, dar într-o economie cu credit, poți să-ți crești cheltuielile și prin împrumuturi. Drept urmare, o economie cu credit are mai multe cheltuieli și permite veniturilor să crească mai repede decât productivitatea pe termen scurt, dar nu pe termen lung.


Sper că acest articol te ajută să înțelegi baza economiei. Dacă ești interesat de mai multe articole similare, poți da un like la acest articol, îl poți împărtăși cu prietenii tăi și te poți abona la acest blog pentru a fi notificat de fiecare dată când postăm un nou material.



Surse:




Komentar


Ești și tu un fiu risipitor, dar vrei să devii un bun administrator?
Vino în comunitatea "Biblia și Banii" abonându-te la newsletter

Felicitări! Acum ești și tu parte a comunității "Biblia și Banii" . Vei primi o notificare pe email de fiecare dată când adaug conținut nou pe site și nu numai. În plus, vei beneficia de resurse exclusiv dedicate abonaților. Mulțumesc pentru încrederea acordată!

  • Facebook Black Round
bottom of page